PNL și PSD nu se înțeleg pe Codul silvic. Pană, PSD: „E foarte bun”. Varga, PNL: „Vor să fragmenteze pădurea”

PNL și PSD nu se înțeleg pe Codul silvic. Pană, PSD: E foarte bun. Varga, PNL: Vor să fragmenteze pădurea
Publicat: 13/05/2015, 08:38
Actualizat: 13/05/2015, 15:49

„Codul silvic este foarte bun sub foarte multe aspecte, inclusiv ca să crescă prețul lemnului aici în România și să vindem mobilă și să aducem plus valoare aici în România”, a spus Doina Pană, fost ministru delegat pentru Ape și Păduri.

Ea a arătat că nu vede de ce PNL s-a solidarizat pe revendicarea președintelui Iohannis, pentru că acest Cod a fost dezbătut în detaliu și „toată România este de acord” cu el.

„Noi nu trebuia să reexaminăm un text pe care noi nu l-am văzut, el a fost dezbătut în detaliu, nu văd de ce s-au solidarizat pentru revendicarea domnului președinte Iohannis, că toată România este de acord cu el”, a spus Pană.

Ea a susținut prevederea din Codul silvic, contestată de președinte și de PNL, potrivit căreia amenajamentele silvice nu se fac pe suprafețe sub 10 hectare, arătând că „a dat un search” pentru a vedea ce se întâmplă în UE în acest caz.

„În Codul silvic din 2008, acești mici proprietari nu au putut beneficia de propriul lemn decât cu rândul. Noi nu puteam să ne facem că nu vedem și, atunci, pentru că tot am rescris Codul silvic, am dat un search, ce se întâmplă în UE și am văzut că și acolo sub 10 hectare nu există amenajamente, ei folosesc niște ghiduri de bune practici. Atunci, cu articolul cu care am venit, noi împiedicăm defrișarea ilegală care a fost până acum. Dacă tu, ca fost proprietar, faci un acord cu un ocol silvic și vine și-ți marchează ce arbori poți tăia, ce trebuie să faci la pădurea respectivă, îți asigură paza, îți asigură serviciile silvice normale, tu să ai dreptul la cel mult 3 metri cubi de lemn pe an. Am dat un minim. Regimul silvic este același indiferent dacă vorbim de pădurea statului sau pădurea privatului. Este a ta, dar nu poți să faci ce vrei cu ea, dar când ai un control cu ocol silvic e clar că vei respecta regimul silvic”, a explicat Pană.

În replică, Lucia Varga, fost ministru delegat pentru Ape și Păduri, a declarat că acest articol 20 din Codul silvic care permite exploatarea pădurilor până la 10 hectare fără amenajament trebuie eliminat deoarece se favorizează tăierile ilegale de păduri, adăugând că PNL ar vota Codul silvic dacă este acceptat acest amendament de eliminare a acestei prevederi.

„Vă spun un caz concret, o discuție între un pădurar și un proprietar de pădure, după aprobare acestui Cod silvic. Vine domnul proprietar și roagă pădurarul să vină să marcheze copacii pentru că el consideră că pădurea a ajuns la maturitate. Vine pădurarul și spune: Pădurea nu a ajuns la maturitate, dar poate te ajut să ajungă la maturitate, hai că va fi bine pentru amândoi și împart banii. Nu putem să facem această greșeală și să propunem aprobarea unei legi care permite exploatarea unor păduri fără amenjament”, a explicat, la rândul ei, Lucia Varga.

Ea a criticat ședința comisiilor în care s-a respins cererea de reexaminare a președintelui, arătând că este „o ignorare a oricăror reguli elementare ale democrației”.

„O comisie trebuie să fie un loc de dezbatere, să asculți societatea civilă, să asculți Consiliul Concurenței, opoziția și puterea și să iei decizii în cunoștință de cauză. PNL își exprimă regretul că actuala putere nu a creat cadrul necesar dezbaterii în această comisie. Am fi putut vorbi de articolul 20 care permite tăierea pădurilor până la 10 hectare fără amenajament silvic, am fi putut asculta glasul specialiștilor. PNL ar fi votat Codul silvic dacă acest articol 20 ar fi fost eliminat”, a adăugat Varga.

Ea a arătat că PSD are interesul fragmentării pădurii românești pentru a-i controla pe pădurari.

„Eu cred că PSD are intersul fragmentării acestei părți din pădurea românească pentru că controlează pădurarii și le dă acest drept să facă ce vor ei pe moșia proprietarilor, îi fidelizează politic”, a mai spus Varga.

Deputații din comisiile juridică, de agricultură și mediu au respins, marți, cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic, fiind înregistrate 35 de voturi „împotriva” cererii și 21 „pentru”‘.

Reprezentanții ONG privind protejarea mediului au criticat, marți, după ce comisiile juridică, agricultură și mediu au respins cererea de reexaminare a președintelui la Codului Silvic, faptul că nu au putut să-și exprime punctele de vedere, sugerând că vor fi prezenți în stradă pentru proteste.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună